O ECHIPĂ, UN SINGUR VIS!
O MUNCĂ CE MERITĂ FĂCUTĂ,
TREBUIE FĂCUTĂ ÎMPREUNĂ!
Asociația
ZMBR
Asociația Club Sportiv ZMBR este o organizație nonprofit, formată dintr-un grup de prieteni pasionați de sport si natură, dornici de implicare în comunitate, gata oricând de a intra in acțiune!
Încurajam sportul de orice fel și la orice vârstă prin promovarea acțiunilor sportive, cât și prin organizarea concursurilor de alergare și ciclism.
Încercam să promovăm și să susținem sportivi amatori de la nivel local sau din alte parți ale țării, ce ne reprezintă cu succes la diverse competiții sportive în mai toată țara.
Colateral vrem să conștientizăm oamenii din comunitate, și nu numai, asupra menținerii și conservării bogățiilor și resurselor naturale, și despre impactului asupra mediului al acțiunilor noastre.
Totodată prin acțiunile noastre încercăm să promovăm cât de mult se poate patrimoniul cultural și istoric al Țării Hațegului, solitari sau în parteneriat cu asociațiile de profil din zonă.

cunoaște
ECHIPA
CIOBY
Președinte
EMI
Vicepreședinte
EMA
Social media
MARIAN
Coordonator
Când am decis să înfințez asociația ZMBR team am considerat-o ca fiind o necesitate și o oportunitate la noi ACASĂ prin care să reușim să aducem APROAPE oameni de aceași natură, cu aceași viziune, asumați, dedicați, iar ÎMPREUNA să REUȘIM în tot ceea ce ne propunem! Ciobanu Adrian Răzvan
De ce ZMBR? Din pasiunea pentru sport. Ciclismul și alergarea aduc laolaltă oameni cu obiective și viziuni comune. De aceea dorim ca pasiunea noastră să o folosim împreună pentru a dezvolta ceva frumos pentru viitor. Cândea Emilian
Mi-am dorit întotdeauna să îmi împart cunoștințele dobândite de-a lungul timpului pentru comunitatea din Tara Hațegului și apartenența la ZMBR Team mi-a oferit acest prilej. Deși ZMBR Team m-a ales, mă bucur că a făcut-o. Sper că împreună să dezvoltăm zona și să realizăm proiecte ambițioase! Avramoni Emilia
În general, a face parte dintr-o asociație non-profit ne oferă oportunitatea de a face diferența, de a ne conecta cu alții care împărtășesc acceasi pasiune, de a dobândi abilități și cunoștințe valoroase , de a spori satisfacția personală și de a veni in sprijinul comunității. Mati Marian
HORIA
Resp. trasee
EUGEN
Resp. sportiv
OCTA
Resp. voluntari
ANDREI
Logistică
Pe lângă faptul că asociația îmi dezvoltă abilitățile importante de zi cu zi, responsabilitatea, respectul, colaborarea, lucrul în echipă, am și ocazia să fac parte dintr-o comunitate unde întâlnesc oameni dragi cu care prin activități pozitive împărtășesc aceeași pasiune, aceași dorință de a îmbunătăți și de a atinge obiective comune. Gehan Horia
Îmi doream de multă vreme ca acasă, sportul pe care îl practic să cunoască o dezvoltare pe măsura potențialului pe care zona îl are, însă de unul singur nici nu știi de unde să începi. ZMBR a apărut exact la timpul potrivit, aducând împreună oameni cu pasiuni și dorințe similare, dispuși să-și ofere resursele pentru dezvoltarea zonei prin sport. Toncea Eugen
Am ales ZMBR pentru că sunt pasionat de mișcare, natură, sport, turism. ZMBR este, în principal, pentru promovarea zonei și a sportului în comuninate. ÎMPREUNĂ putem face o comunitate mai sănătoasă, mai curată, mai frumoasă. Sandru Octavian
ZMBR team nu este doar o asociație, este un grup de prieteni care ne știm de o viață și din care am ales să fac parte încercând să schimbăm lucruri în bine, să readucem mișcarea în rândul tinerilor și nu numai, să organizăm diferite evenimente sportive și ieșiri în natură!Doar împreună putem spera la o lume mai bună, mai curată și mai sănătoasă! Păran Andrei
CLAUDIU
Resp. sportiv
ALIN
Date trasee
PICIU”
Ciclism
BOGDAN
Alergător
ALIN
Membru
MANAGERU”
Date trasee
IULIA
Membru
MARIAN
Membru
Mati Alin Florin
Ciobanu Marcel Adrian
Sunt fericita sa fiu aici atât pentru experientă, cat si pentru faptul ca pot arata lumii frumusețea zonei care a contribuit foarte mult la omul care sunt astăzi și la dragostea pentru natură, mișcare și explorare.Florea Iulia
Fiind pasionat de tot ce tine de drumețiile montante atat de vara cât și de iarna, iar mai nou și un pic de MTB, doresc sa ajut la dezvoltarea zonei noastre și a sportului din comunitatea noastră atât pentru tinerii care doresc sa practice un sport cât și pentru așa zis seniorii care poate sunt de multe ori peste tineri din ziua de azi . Huniade Ioan Marian
MISIUNE
Încurajam sportul de orice fel și la orice vârsta prin promovarea acțiunilor sportive, cât și prin organizarea de concursuri de alergare și ciclism.
Educarea opiniei publice printr-o nouă viziune asupra sportului practicat conștient, ca modalitate de dezvoltare a individului.
Promovăm un stil de viața care să includă sportul sau mișcarea în natură ca pe o rutină zilnică, o hrană necesară pentru trup și minte.
Prin acțiunile noastre încercăm să promovăm cât de mult se poate patrimoniul cultural și istoric al Țării Hațegului, locul pe care noi ZMBR TEAM îl numim ACASĂ.
Încercăm cât de mult să ne implicăm în comunitatea din care facem parte.
În acțiunile noastre ne bazăm pe valori precum: dedicare, pasiune, camaraderie, implicare maximă, empatie, valori ce ne reprezintă ca și echipă.
De ce? Vrem ca acțiunile noastre să aibe un impact pozitiv, iar noi, ZMBR team, să punem umărul la construirea și dezvolatrea comunității din care facem parte.
VIZIUNE
Viziunea noastră este ca în următorii ani să legăm parteneriate cu instituțiile statului, asociații și investitori privați prin care să dezvoltăm proiecte la nivel local dedicate sportului de masă.
Dorim să identificăm și să creăm noi zone de agrement în împrejurimile orașului Hațeg.
De asemenea dorim crearea unei comunități cât mai mari de alergători și cicliști profesioniști.
Organizarea de activități la nivel local pentru toate categoriile de vârstă prin promovarea sportului practicat de plăcere, la nivel recreațional.
Când am decis să înfințez asociația ZMBR team am considerat-o ca fiind o necesitate și o oportunitate la noi ACASĂ prin care să reușim să aducem APROAPE oameni de aceași natură, cu aceași viziune, asumați, dedicați, iar ÎMPREUNA să REUȘIM în tot ceea ce ne propunem! Ciobanu Adrian Răzvan
De ce ZMBR? Din pasiunea pentru sport. Ciclismul și alergarea aduc laolaltă oameni cu obiective și viziuni comune. De aceea dorim ca pasiunea noastră să o folosim împreună pentru a dezvolta ceva frumos pentru viitor. Cândea Emilian
Mi-am dorit întotdeauna să îmi împart cunoștințele dobândite de-a lungul timpului pentru comunitatea din Tara Hațegului și apartenența la ZMBR Team mi-a oferit acest prilej. Deși ZMBR Team m-a ales, mă bucur că a făcut-o. Sper că împreună să dezvoltăm zona și să realizăm proiecte ambițioase! Avramoni Emilia
În general, a face parte dintr-o asociație non-profit ne oferă oportunitatea de a face diferența, de a ne conecta cu alții care împărtășesc acceasi pasiune, de a dobândi abilități și cunoștințe valoroase , de a spori satisfacția personală și de a veni in sprijinul comunității. Mati Marian
HORIA
Pe lângă faptul că asociația îmi dezvoltă abilitățile importante de zi cu zi, responsabilitatea, respectul, colaborarea, lucrul în echipă, am și ocazia să fac parte dintr-o comunitate unde întâlnesc oameni dragi cu care prin activități pozitive împărtășesc aceeași pasiune, aceeași dorință de a îmbunătăți și de a atinge obiective comune. Gehan Horia.
Îmi doream de multă vreme ca acasă, sportul pe care îl practic să cunoască o dezvoltare pe măsura potențialului pe care zona îl are, însă de unul singur nici nu știi de unde să începi. ZMBR a apărut exact la timpul potrivit, aducând împreună oameni cu pasiuni și dorințe similare, dispuși să-și ofere resursele pentru dezvoltarea zonei prin sport. Toncea Eugen
OCTA
Am ales ZMBR pentru ca sunt pasionat de miscare, natura, sport, turism. ZMBR este, in principal, pentru promovarea zonei si a sportului in comuninate. Impreuna putem face o comunitate mai sanatoasa, mai curata, mai frumoasa. Șandru Octavian
ZMBR team nu este doar o asociație, este un grup de prieteni care ne știm de o viață și din care am ales să fac parte încercând să schimbăm lucruri în bine, să readucem mișcarea în rândul tinerilor și nu numai, să organizăm diferite evenimente sportive și ieșiri în natură! Doar împreună putem spera la o lume mai bună, mai curată și mai sănătoasă! Păran Andrei
De ce ZMBR? Încercarea de a dezvolta alergatul la nivelul zonei, astfel încât tinerii și nu numai, să găsească o alternativă sănătoasă de a petrece timpul liber. Prejban Claudiu
Sunt fericita sa fiu aici atât pentru experientă, cat si pentru faptul ca pot arata lumii frumusețea zonei care a contribuit foarte mult la omul care sunt astăzi și la dragostea pentru natură, mișcare și explorare.Florea Iulia
PICIU'
Ciclist
Mititelu Andrei
Alergator
Albulescu Bogdan
Documentație trasee
Roșian Alin
Membru fondator
Ciobanu Marcel
MARIAN
Membru
Fiind pasionat de tot ce tine de drumețiile montante atat de vara cât și de iarna, iar mai nou și un pic de MTB, doresc sa ajut la dezvoltarea zonei noastre și a sportului din comunitatea noastră atât pentru tinerii care doresc sa practice un sport cât și pentru așa zis seniorii care poate sunt de multe ori peste tineri din ziua de azi. Huniade Marian
MISIUNE
Încurajam sportul de orice fel și la orice vârsta prin promovarea acțiunilor sportive, cât și prin organizarea de concursuri de alergare și ciclism.
Educarea opiniei publice printr-o nouă viziune asupra sportului practicat conștient, ca modalitate de dezvoltare a individului.
Promovăm un stil de viața care să includă sportul sau mișcarea în natură ca pe o rutină zilnică, o hrană necesară pentru trup și minte.
Prin acțiunile noastre încercăm să promovăm cât de mult se poate patrimoniul cultural și istoric al Țării Hațegului, locul pe care noi ZMBR TEAM îl numim ACASĂ.
Încercăm cât de mult să ne implicăm în comunitatea din care facem parte.
În acțiunile noastre ne bazăm pe valori precum: dedicare, pasiune, camaraderie, implicare maximă, empatie, valori ce ne reprezintă ca și echipă.
De ce? Vrem ca acțiunile noastre să aibe un impact pozitiv, iar noi, ZMBR team, să punem umărul la construirea și dezvolatrea comunității din care facem parte.
VIZIUNE
Viziunea noastră este ca în următorii ani să legăm parteneriate cu instituțiile statului, asociații și investitori privați prin care să dezvoltăm proiecte la nivel local dedicate sportului de masă.
Dorim să identificăm și să creăm noi zone de agrement în împrejurimile orașului Hațeg.
De asemenea dorim crearea unei comunități cât mai mari de alergători și cicliști profesioniști.
Organizarea de activități la nivel local pentru toate categoriile de vârstă prin promovarea sportului practicat de plăcere, la nivel recreațional.
Încurajam sportul de orice fel și la orice vârsta prin promovarea acțiunilor sportive, cât și prin organizarea de concursuri de alergare și ciclism.
Educarea opiniei publice printr-o nouă viziune asupra sportului practicat conștient, ca modalitate de dezvoltare a individului.
Promovăm un stil de viața care să includă sportul sau mișcarea în natură ca pe o rutină zilnică, o hrană necesară pentru trup și minte.
Prin acțiunile noastre încercăm să promovăm cât de mult se poate patrimoniul cultural și istoric al Țării Hațegului, locul pe care noi ZMBR TEAM îl numim ACASĂ.
Încercăm cât de mult să ne implicăm în comunitatea din care facem parte.
În acțiunile noastre ne bazăm pe valori precum: dedicare, pasiune, camaraderie, implicare maximă, empatie, valori ce ne reprezintă ca și echipă.
De ce? Vrem ca acțiunile noastre să aibe un impact pozitiv, iar noi, ZMBR team, să punem umărul la construirea și dezvolatrea comunității din care facem parte.
Viziunea noastră este ca în următorii ani să legăm parteneriate cu instituțiile statului, asociații și investitori privați prin care să dezvoltăm proiecte la nivel local dedicate sportului de masă.
Dorim să identificăm și să creăm noi zone de agrement în împrejurimile orașului Hațeg.
De asemenea dorim crearea unei comunități cât mai mari de alergători și cicliști profesioniști.
Organizarea de activități la nivel local pentru toate categoriile de vârstă prin promovarea sportului practicat de plăcere, la nivel recreațional.
cunoaște
OBIECTIVE
Căprioara XCO
Ne dorim ca în 2025 să organizăm în pădurea Hațegului un concurs de mountain bike olimpic(XCO) de tip circuit, ce cuprinde multe elemente tehnice specifice acestei discipline.
Turul Țării Hațegului
Turul Țării Hațegului- concurs de ciclism pe șosea, dedicat in special cicliștilor licențiați dar și amatori legitimați FRC, ce a avut loc prima dată în anul 2021 unde am avut și noi un aport considerabil în organizarea acestuia.
cunoaște
PROIECTE
HAȚEG ROYAL TRAIL ediția I
Prima ediție a concursului, eveniment din cadrul proiectului ”Sănătate prin alergare 2023”, s-a bucurat de un succes neașteptat și de un răspuns foarte bun din partea comunității, evenimentului sportiv alăturându-se multe organizații locale, instituții ale statului și investitori privați, susținându-ne fie activ, fie financiar acest eveniment. Fondul de premiere la cros și semimaraton a fost unul foarte mare, în valoare totala aproximativă de 30.000 RON, sustinut de la bugetul local al Primăriei Hațeg. Ne bucurăm tare că mesajul ce am dorit să îl transmitem în comunitate a fost înțeles și am putut scrie povestea unui nou început, povestea Hațeg Royal Trail.
Concurenți
Spectatori
Voluntari
Premii în bani
HAȚEG ROYAL TRAIL ediția a II-a
Prin ediția a doua am reușit să îmbunătățim unde am considerăm că este necesar față de prima ediție și credem că am reușit să facem din acest concurs unul de tradiție atât la nivel local cât și la nivel național. Ne dorim cu fiecare editie să aducem un numar din ce în ce mai mare de participanți, spectatori și parteneri locali.
Începând cu ediția aceasta, concursul nostru, s-a afla și în calendarul competițional ITRA(International Trail Running Asociation).Detalii despre eveniment AICI!
Concurenti
Spectatori
Voluntari
Premii in bani
HAȚEG ROYAL TRAIL ediția a III-a
Prin ediția a treia încercăm să continuam ceea ce am reușit să realizăm până acum, aducând, cu fiecare ediție, un plus competiției, în încercarea de a mulțumi și a acoperi toate dorințele competitorilor din cadrul evenimentului nostru. Ne dorim ca, la fiecare ediție, să atragem un numar din ce în ce mai mare de participanți, spectatori și parteneri locali. Detalii despre eveniment AICI!
Concurenti
Spectatori
Voluntari
Premii in bani
HAȚEG ROYAL TRAIL ediția a II-a
Prin ediția a doua am reușit să îmbunătățim unde am considerăm că este necesar față de prima ediție și credem că am reușit să facem din acest concurs unul de tradiție atât la nivel local cât și la nivel național. Ne dorim cu fiecare editie să aducem un numar din ce în ce mai mare de participanți, spectatori și parteneri locali.
Începând cu ediția aceasta, concursul nostru, s-a afla și în calendarul competițional ITRA(International Trail Running Asociation).
Detalii despre eveniment AICI!
Participanți